Limba franceză ar deveni limba cea mai vorbită în lume
Limba franceză ar deveni limba cea mai vorbită în lume
Conform unui studiu al băncii Natixis, limba franceză ar deveni limba cea mai vorbită în lume înaintea limbii engleze şi a limbii madarine prin anul 2050. Concluzii pe care „Forbes” doreşte să le nuanţeze.
Limba lui Molière o va înlocui pe cea a lui Shakespeare până în 2050? În orice caz este ceea ce lasă să se înţeleagă un studiu al băncii Natixis, preluat de revista "Forbes".
Conform studiului condus de instituţia bancară, limba franceză ar deveni limba cea mai vorbită în lume, înaintea limbii engleze şi a limbii mandarine, datorită ancorării sale în zonele cele mai dinamice ale lumii. Conform proiecţiilor institutului de studii naţionale demografice (INED), populaţia Africii ar trebui să ajungă de la 800 milioane de locuitori pe care o avea în 2010 la 4,5 miliarde de locuitori în 2100.
În 2050, limba franceză ar trebui să fie vorbită de 750 milioane de persoane din lume. Ca termen de comparare, 220 milioane de francofoni au fost înscrişi în lume după un recensământ realizat în 2010.
Limba franceză este limba oficial vorbită în 32 de tari. O teorie care ar putea fi „readusă în discuţie”, conform revistei americane. În studiul său, Natixis a considerat drept francofoni toţi locuitorii ţărilor unde limba franceză este limbă oficială, „ceea ce nu va fi probabil cazul”, concluzionează „Forbes”.
„Proiecţiile demografice sunt într-adevăr impresionante, însă ele nu ţin cont de coexistenţa limbilor, care este de fapt o realitate în anumite ţări”, consideră Alexandre Wolf, responsabil al Observatorului limbii franceze.
Limba franceză, oficial vorbită în 32 de ţări, coabită efectiv cu alte limbi, de exemplu în Senegal unde limba vorbită de wolof predomină. „În realitate, limba engleză ar trebui să rămână limba cea mai folosită în lume la această scadenţă”, concluzionează omul de ştiinţă francez.
Serviciile de traducere de limba franceză oferite de www.francezatraduceri.ro asigură calitatea, profesionalismul şi promptitudinea traducerilor livrate.